Andreea Bălan şi Victor Cornea se afișează pe internet, împreună. Cântăreața este alături de tenismen, iar pe rețelele de socializare îi ține la curent pe prietenii virtuali cu activitățile pe care le fac. De altfel, recent, artista l-a susținut pe iubitul ei în turneul ATP 500, de la Hamburg Open, apoi au luat o cină romantică. De data aceasta, Andreea Bălan a decis să ducă relația la următorul nivel și le-a prezentat partenerului ei pe cele două fetițe. Iată mai jos, în articol, detaliile.
Andreea Bălan și Victor Cornea își petrec timpul împreună, aspect pe care prietenii virtuali ai celor doi îndrăgostiți îl observă prin postările de pe social media. Cântăreața și tenismenul au fost, recent, în Hamburg, acolo unde sportivul a fost susținut de iubita lui la turneul ATP 500 (Hamburg Open). De data aceasta, însă, au dus relația la următorul nivel. Andreea Bălan le-a prezentat pe cele două fetițe iubitului ei. Pe rețelele de socializare, cântăreața a postat, la Instastory, câteva imagini. Într-una dintre imagini se poate observa că una dintre fiicele ei a intrat pe terenul de tenis, alături de Victor Cornea.
Înainte ca artista să le prezinte pe iubitul ei celor două fetițe, a vorbit despre cel care i-a furat inima. Andreea Bălan a dezvăluit despre Victor Cornea că este o persoană disciplinată, ambițioasă. Aceste aspecte au atras-o pe artistă la iubitul ei. De altfel, este susținătoarea lui, motiv pentru care pleacă alături de tenismen la meciuri. Andreea Bălan şi Victor Cornea postează des imagini împreună, pe internet.
„M-a atras la el disciplina, performanța, ambiția. Eu am crezut că sunt disciplinată, dar nu. Disciplina este foarte mare și foarte importantă. Sunt foarte mândră de toate realizările lui și de tot ce a făcut. Sunt multe planuri, pentru că sunt cea mai mare susținătoare a lui și merg acolo unde are meciuri. Îmi place foarte mult să-l însoțesc”, a mărturisit artista, la Antena Stars.
Sursă foto: social media